Sunt foarte bucuroasă că am reușit să schimb, semnificativ, modul de a găti, de când mi-am achiziționat un aparat de real ajutor în bucătărie: Thermomix. Dacă nu știți despre ce aparat este vorba, puteți citi detalii aici.
Îl dețin de 1 an de zile, nici nu știu cum a trecut timpul, dar sunt foarte încântată și entuziasmată de Thermomix, ca în primele zile, când l-am primit! În acest an de zile, care a trecut, l-am achitat lunar în rate fără dobândă, folosindu-l în acest timp!
Ce pot să vă spun despre acest an, este că:
- am gătit mai mult, mai gustos și mai sănătos
- chiar am avut mai mult timp liber pentru mine și pentru familie, paradoxal, nu?
-
am gătit fără grija de a arde ceva, de a uita ceva pe aragaz
-
am învățat și testat foarte multe rețete noi
-
am gătit muuuulte deserturi
-
am chemat prietenii mai des pe la noi, servindu-i cu mâncare sau desert
-
sunt mai motivată să gătesc, nemaifiind gătitul o corvoadă
-
am făcut chiar și gemuri, înghețată, vinete coapte și alte rețete care înainte nu reușeam să le fac
-
mi-am înlocuit toate aparatele din bucătărie cu Thermomixul și un aparat de pâine, care mi se pare foarte util, în curând detalii și despre el
-
rar am mai tocat legumele manual, gătitul e mult mai simplificat, le mărunțesc la Thermomix
-
gătesc mult mai exact, cu cantități… chiar adaptez rețetele de pe net la Thermomix
-
am redus semnificativ vasele de spălat, Thermomix spălându-se foarte ușor
-
am mâncat mai puțin la restaurant, am comandat mai rar mâncare gătită, dar am mâncat mai gustos, trebuie să mă credeți pe cuvânt
-
am învățat să gătesc la aburi, fiind mult mai sănătos.
-
pe timp de vară, am gătit multe deserturi la aburi și nici nu simțeam că gătesc, nemaifăcând așa de multă căldură în bucătărie, ca atunci când găteam la cuptor
-
gătesc mult mai diversificat și mâncarea are gust mai bun
-
am gătit mai multe sosuri, maioneză de casă, foarte rapid, cu rezultat garantat
-
am primit mai multe laude 😁
-
pentru mine, Thermomix a transformat gătitul în pasiune
Mai jos vă las doar câteva poze cu bunătăți făcute la Thermomix:

Pizza Margherita

Orez la aburi

Borș rusesc de sfeclă

Legume pentru supă cremă

Prăjitură cu mere

Servire pizza cu sos de maioneză și ketchup

Chifle la aburi cu negrilică

Chifle la aburi cu negrilică

Lava cake

Lava cake

Aperitiv de pui cu ardei

Minestrone cu parmezan

Ouă ochi la aburi

Musaca de linte și vinete

Supă cremă de mazăre uscată

Colțunași cu varză și carne de porc

Colțunași cu varză și carne de porc

Prăjitură vegană cu cremă de cocos și nuci

Broccoli și dovleac la aburi + Supă cremă de legume

Cremă de alune cu ciocolată gen nutella

Melcișori cu vanilie și stafide

Iaurt de casă

Mere la aburi

Clătite în stil american cu nutella de casă

Inghețată de zmeură cu fulgi de migdale

Vinete la aburi

Pulpe de rață la aburi

Porumb la aburi

Legume la aburi

Budincă de orez cu zahăr brun

Găluști cu ciocolată și sos de cireșe

Găluști cu ciocolată și sos de cireșe

Prăjitură cu căpșuni

Chifle pufoase cu unt și lapte

Prăjituri de ziua soțului

Chec marmorat

Plăcintă cu ricotta și spanac

Chessecake de zmeură

Smothie verde

Brioșe franțuzești

Biscuiți de ovăz cu ciocolată și merișoare

Fasole bătută cu ceapă

Fasole bătută cu ceapă

Foccacia cu ceapă roșie

Tartă de lămâie

Tort raw vegan de afine

Borș de fasole verde

Burgeri de casă cu salată coleslaw

Hrean cu oțet

Cartofi și morcovi la aburi

Pulpe pui de casă

Supă cremă de fasole mung (soia verde) cu fulgi de cocos

Supă cremă de țelină

Muschi de porc cu morcovi și sos de vin roșu

Muschi de porc cu morcovi și sos de vin roșu

Supă de pui de casă

Găluște din pâine pentru supa de pui

Chifle dulci cu cacao

Supă de pui cu găluște

Ruladă de porc cu ou

Ruladă de porc cu ou

Ratatoille

Supă cremă de sfeclă cu găluște cu verdeață

Găluște din griș cu verdeață

Chec de lămâie cu ciocolată și fulgi de migdale gătit la aburi

Chec de lămâie cu ciocolată și fulgi de migdale gătit la aburi

Budincă de curmale cu sos de caramel

Budincă de curmale cu sos de caramel

Griș cu lapte și dulceață de căpșuni
Acest aparat de gătit se poate cumpăra doar prin intermediul consultanților Thermomix. Ei recomandă un demo la dv. acasă sau în altă parte, pentru a vedea ce poate să facă înainte să îl cumpărați. Vă recomand consultantul meu Thermomix: Julieta Jipa. Puteți lua legătura aici.
Sper că v-am motivat să gătiți mai mult și mai sănătos!
Cu prietenie,
Rodica
(Imagine preluată de aici: https://www.hinsdalearchitecture.org/thermomix-the-kitchen-robot-with-12-functions )
Pingback: Mașina de spălat – un lux sau o necesitate? – Cuisine and more
Pingback: Private: Cele mai citite articole, din perioada pandemiei – Cuisine and more
Cu spalatul usor sunt rezervata: oricat ma straduiesc tot raman resturi de mancare prin imbinari… plus mirosul impregnat in bol si capac (chiar daca il spal imediat dupa utilizare).
LikeLike
Am încercat și noi diferite metode, dar nu pot spune că suntem pe deplin mulțumite, încă mai testăm. După rețetele cu ton, am sesizat un miros mai neplăcut. O varianta mai eficienta ar fi în mașina de spălat vase, pentru cine are.
LikeLike
Oare nu aveti si retetele publicate?
LikeLike
Majoritatea rețetelor sunt din Rețetarul de bază sau de pe cookido, dar și de pe grupul de facebook Pasiune pentru Thermomix. Vom publica și noi un articol cu rețete preferate, proprii. 🙂
LikeLike
Pingback: Thermomix – review după un an de gătit — Cuisine and more – Angelica