Skiathos – relaxare absolută!

Insula Skiathos a fost una din excursiile planificate din Noiembrie 2015, abia aşteptam ofertele de early booking.

Cred că am luat toate insulele Greceşti la citit. Căutam plaje cu nisip, transport uşor pe insulă (pentru că nu aveam maşină proprie sau carnet de condus), verdeaţă multă.

Din tot ce am răsfoit pe net, Skiathos era singura insulă care îndeplinea TOT. Păcat că în 2016 nu mai erau zboruri din Timişoara 😦 Dar fiindcă îmi plăcea aşa mult tot ce descopeream despre insuliţa asta, m-am încăpăţânat să merg până la Cluj, pentru charter de acolo.

Skiathos este mai jos de Halkidiki, are 12 km lungime, 6 km lăţime. Peste 60 de plaje. Chiar dacă are doar 12 km lungime, asta nu însemnă că puteai să o iei la picior, tot drumul fiind un deal şi o vale, serpentine…

Ajungem la Cluj după un drum de 6 ore de la Tm cu trenul, pe care nu îl recomand nimănui (nici duşmanilor dacă aş avea :))), aveam avion la ora 18 cu Tarom.

Destul de micuţ avionul, am zis clar îl ia vântul în toate direcţiile. Zborul dura 1 oră şi 15 minute. Pot să zic că a fost cel mai groaznic zbor ever, şi nu din cauza turbulenţelor culmea….ci mai degrabă din cauza pilotului mă gândesc. Îţi dădea impresia că urcă prea repede, şi coboară la fel, ca şi cum şi-ar da drumul. Aveai o senzaţie continuă de leşin la decolare şi aterizare. Şi după tot, un drum cu autocarul până la camera, la fel plin de curbe, încât am ajuns leşinaţi la vila.

Am ales vila Dionissos din celebra stațiune Koukounaries. Şi ce bine am făcut, pentru că nu era plasată la strada principală. Era înconjurată de livadă de lămâi şi portocali, flori, verdeaţă, iarbă proaspăt tăiată, un rai. Şi mai ales linişte deplină!

image
de pe balcon

intrarea in apartament

O să încerc să descriu ce eu nu am găsit pe alte site-uri când căutam informaţii despre insulă.

Cred că trebuie să ştiţi de la început ce vă doriţi de la vacanţa voastră.

Am ales staţiunea Koukounaries fiind înconjurată de o mulţime de plaje( inclusiv cea mai frumoasă plajă cu acelaşi nume) plasate în maxim 3 km distanţă.

Ca şi dezavantaj ar fi faptul că eşti destul de departe de oraşul Skiathos unde este toată agitaţia. Oraşul este superb! Străduţe pietonale, plin de taverne, baruri, în centrul oraşului, cât şi în apropierea portului. O multitudine de taverne cu vedere la mare.

imageimage

Dacă nu vă convinge, click aici pentru mai multe poze.

Am ales în oraş o tavernă minunată cu vedere la port, pentru a ne serba aniversarea de un an ❤️

Chiar dacă oraşul era un important punct de atracţie, drumul cu autocarul până acolo….15 km de curbe, urcat, coborât….nu mai sunau atât de plăcut, cel puţin pentru mine.

Reţeaua de transport este foaaarte bine pusă la punct, sunt autocare care circulă din 15 în 15 minute, şi au staţii la cele mai importante plaje/hoteluri. Drumul fiind de 2 euro ruta sau 1.60 dacă mergi jumătate din staţii(26 staţii în total).

Plajele sunt superbe….va las să vă delectaţi cu câteva poze.

imageimageimageimageimageimageimageimageimageimageimageimage

O listă complet detaliată cu cele mai frumoase plaje găsiţi aici. Preţ standard de 8 euro 2 şezlonguri + umbreluţă. Cu toate că am găsit la plajă Agia Eleni şi cu 5 euro. Sau la frumoasa plajă Ambelakia, foarte bine amenajată 10 euro dar primeai şi apă, gheaţă, 2 pahare.

Ce ma surprins a fost că în afară de oraşul Skiathos unde am înţeles că sunt în jur de 5000 locuitori, restul staţiunilor erau complet turistice, doar vile/hoteluri şi taverne/baruri. Deloc localnici.

Alt lucru puţin deranjant este că aceste staţiuni, erau poziţionate dea lungul şoselei principale, fără access la trotuar.

Am plecat de acasă cu gândul că o să mă umflu de fructe de mare, dar din păcate nu prea a fost aşa, ciudat, dar cu greu găseai o tavernă să servească mai multe feluri de fructe de mare. În principiu găseai creveţi şi calamari, dar nu erau captura zilei…

This slideshow requires JavaScript.

Pentru prima oară pot să spun că foarte puţini români am întâlnit, în proporţie de 95% englezi, trecuţi de vârstă a 2-a, unii chiar a 3-a :))

Fiind început de sezon, încă nu s-a dat startul party-urilor de pe plajele Banana, Bananitas, şi din dorinţa de a încinge puţin excursia noastră, am ales o seară grecească la minunatul hotel Mandraki. 19 euro de persoană, şi aveai grill party, muzică live, uszo şi apă din partea casei. Pot să spun că totul a fost la superlativ în incinta restaurantuui de 4 stele.

Aperitiv, fel principal şi desert în stil bufet suedez, toate delicioase, mâncai pe săturate de 3 ori :))

Salată de peste, carne de pui/porc/vită, gyros făcut pe loc, brocolli cu migdale, musaka, cartofi copţi în coajă, frigărui, salată grecească, salată de măsline, cam astea mi le amintesc acum.

imageimageimageimage

Dar şi aici, eram cei mai tineri din local…un englez chiar îşi serba frumoasă vârstă de 91 ani!!!

Cred că de vreo 3-4 ori am vizitat şi piscină vilei; ascunsă într-o oază de verdeaţă printre palmieri. Era frumos să te relaxezi cu o bere, şi chiar puteai mânca.

imageimageimageimage

Preţurile la mâncare nimic ieşit din comun faţă de alte locuri din Grecia, în principiu mâncai foarte bine până în 15 euro de persoana, 11 euro vinul casei la carafă de 1 l, bere Mythos 3 euro, în jur de 1.5/2 euro apa la tavernă.

În concluzie vizitaţi Skiathos pentru linişte, relaxare, plaje deosebit de frumoase, este cea mai verde insulă!!

Noi am fost 4 într-un apartament cu 2 camere, am plătit toţi 4 undeva sub 1600 euro cazare + zbor(Cluj-Skiathos) + transfert aeroport – vila. Alte cheltuieli pe cuplu, cam 600-650 euro 7 nopţi, asta însemnând mancat doar în oraş, plătit zilnic sezonguri, plus cadouri pentru Timișoara.

Este ideală luna iunie, nefiind încă caniculă, este superb să poţi să te plimbi ziua pe stradă fără să te leşine soarele. Plajele sunt toate cu nisip fin, marea calmă.

Vă invit dacă va rămâne timp să vizitaţi superbele mănăstiri ale insulei, aflate mai în centrul insulei, unele având privelişti la mare incredibile.

Alte linkuri utile pentru mine au fost:

 

Plus multe alte site-uri, pentru că am citit tot….obse…ştiu 😀

Vă mai las câteva poze pe final şi vă doresc concediu plăcut pentru că a început deja sezonul. Un singur sfat, poate cel mai important….o dată urcat în avion/maşină, lăsaţi grijile acasă, concediul este despre voi, bucuraţi-vă de fiecare dată când marea vă gâdilă picioarele şi traversaţi aşa plaja de la un capăt la altul fără să vă gândiţi la nimic special, doar cât de mici sunteţi în comparaţie cu marea…

GET YOUR VITAMIN SEA

imageimageimageimageimageimage

imageimageimageimageimageimage

Advertisements